Azi se implinesc 17 ani de la protestele anticeausiste ale salariatilor de la «Steagul Rosu»

Procesul revoltei muncitorilor de la Brasov, o mascarada comunista

Laurentiu Solomon , Madalin Pribu

In luna noiembrie a anului 1987, la Intreprinderea de Autocamioane "Steagul Rosu" din Brasov (IABv), mizeria sociala si financiara impusa de regimul comunist din Romania ii adusese pe muncitori intr-o stare disperata: fondul de salarii era nesatisfacator, retributiile erau reduse; peste acestea, lipsa de aprovizionare necesara cu alimente, energie electrica, apa potabila, caldura, precum si scumpirea energiei electrice si a gazului, nu in ultimul rand foamea si frigul creasera o stare de indignare si tensiune printre muncitori; orasul Brasov devenise un spatiu unde mocnea "o mare acumulare de substanta exploziva". Astfel, in noaptea de 14-15 noiembrie 1987, in atelierele IABv, schimbul III, sectia 440, incep sa se formeze nuclee de protest fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile, declansandu-se un fel de pre-greva, in care muncitorii refuza sa lucreze. In dimineata de 15 noiembrie, muncitorii formeaza grupuri de discutie cu conducerea intreprinderii, dar dialogul nu are loc. Inainte de aceasta peisajul monoton si cenusiu al comunismului a fost tulburat de momente de fronda sociala menite a naste efemere si firave fisuri in monolitul unui sistem politic intemeiat pe forta unei ideologii generatoare de teama, compromisuri. De altfel, cvasi-inexistenta celor mai empirice forme de rezistenta a organismului national fata de acest regim totalitar a avut darul ca, la inceputul anilor '50, elemente reactionare regimului sa se organizeze ilegal in Muntii Fagaras sub comanda fratilor Arnautoiu. Peste aproximativ un sfert de veac, resentimentele romanilor fata de totalitarism aveau sa se faca auzite prin greva minerilor din Valea Jiului din anul 1977.

Muncitorii au format o coloana si au pornit spre centrul orasului, scandand: "Hotii", "Vrem banii inapoi", "Ajunge, nu mai vrem sa fim mintiti", "Vrem duminica inapoi", "Vrem mancare la copii", "Vrem lumina si caldura", "Vrem paine fara cartela". Coloanei initiale de protestatari i s-au alaturat locuitori ai orasului si, treptat, cererile economice (legate de lumina, hrana, caldura, bani) au fost inlocuite cu scandari anticomuniste: "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!", "Jos cu epoca de aur!", "Jos tiranul!", "Jos dictatorul!". Tonul cantecului Desteapta-te, romane! a fost dat mai intai timid, manifestantii nu isi aminteau prea bine cuvintele, apoi cineva a intonat mai puternic si, in cele din urma vocile s-au unit, iar cantecul si-a urmat ritmul cunoscut. Deja in timpul marsului in coloana, printre manifestanti se infiltrasera membri ai Securitatii deghizati in muncitori, rolul lor fiind acela de a observa si de a retine figuri (ei erau secundati de membri ai politiei secrete care ramasesera in ipostaza de spectatori si care, in anumite cazuri, au facut fotografii sau chiar au filmat). Populatia de pe margine reactiona diferit, dar solidar cu manifestantii: unii se alaturau pur si simplu coloanei, altii aplaudau, altii lacrimau de bucurie si speranta, altii prevedeau deja viitoarea reprimare, drept care aveau privirile incarcate de teama.

Atac la sediul PCR

La sediul Consiliului Judetean al PCR, inchis si perceput ca o fortareata, multimea devenita mai mult decat reprezentativa (se ajunsese la cateva mii de protestatari in coloana) a invadat cladirea: incaperile au fost devastate, au fost confiscate produse considerate a fi delicatese pentru acea perioada (salam de Sibiu, cascaval, portocale, banane) si aruncate pe geam spre a fi impartite populatiei. Cei care patrunsesera in cladire nu au confiscat pentru ei insisi respectivele produse, ci le-au aruncat pe geam multimii, intr-un fel de "impartasanie". Apoi au fost distruse insemnele comuniste: a fost aruncat de la etaj si ars atat tabloul lui Ceausescu (gest perceput simbolic, ca o ucidere in efigie a dictatorului) cat si steagul rosu al partidului. Din acest sediu, dar si, mai tarziu, din sediul Primariei, manifestantii furiosi au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatura (calculatoare, telefoane, televizoare), au spart geamuri: furia trebuia defulata; sensul era acela ca nu obiectele in sine erau distruse, ci ideea ca ele apartineau comunistilor si ca, prin extindere simbolica, acestia erau cei inlaturati. Mobilierul si aparatura nu erau altceva decat niste obiecte-substitut ale autoritatilor comuniste.

Represiune stalinista

Prevazand o riposta din partea fortelor de ordine care, de la un punct incolo, incepusera sa isi faca simtita prezenta, la un moment dat protestatarii au plasat copii in fata coloanelor, pentru a-i imblanzi pe militienii ori soldatii care ar fi primit ordin de tragere asupra manifestantilor. Previzibil deja, dupa scenele violent-anticomuniste si anticeausiste de la Consiliul Judetean si Primarie, fortele de ordine au devenit vizibile si au inceput primele arestari. Acestea aveau sa continue in mod organizat in zilele urmatoare, dupa ce Securitatea si Militia concretizau identificarea principalilor protestatari. Pana cand arestarile au fost incheiate, aparatul de propaganda nu a functionat in gol, ci a initiat sedinte de infierare, in cel mai tipic stil stalinist al anilor '50. Printre cei care i-au anchetat au fost si multi securisti loiali ai regimului si, potrivit unor articole de presa, nume precum cel al lui Ristea Priboi se regasesc in prezent in Parlament si pe listele viitorilor alesi ai "neamului".

Interogatorii si maltratari

Interogatoriile (precum si procesul) au fost instrumentate de o brigada speciala a Procuraturii Generale din Bucuresti, evitandu-se, in general, contactul cu procuratura brasoveana. Chiar daca protestatarii au fost maltratati si de agenti locali, ei au fost batuti mai ales de agenti veniti din capitala. Marturiile sugereaza atmosfera de "abator" din cadrul militiei brasovene si mai apoi a arestului din capitala. Maltratarile la care au fost supusi protestatarii arestati au fost extrem de variate: batai cu pumnii, cu picioarele, cu un scaun (sau cu picioare de scaun), cu parul, cu bata, lovituri cu bastonul de cauciuc la testicule, lovituri in stomac, batai la palme si la talpi cu bastonul de cauciuc; lovire de calorifer; strivirea degetelor la usa; smulgerea parului; posturi incomode: arestatii erau siliti sa stea intr-un picior (uneori, supravegheati de un caine-lup), pe vine, sa tina un creion cu barbia, sa sprijine cu nasul tabloul lui Ceausescu, sa faca genoflexiuni, sa stea intr-o mana, sa sara ca broasca. Unii protestatari au fost infasurati in cearceafuri ude si batuti astfel ori chiar tinuti in pielea goala, in frig. Bataia cu bastonul de cauciuc a fost cea mai practicata tortura.