Fara raspuns

de Alexandru GANEA

In 15 noiembrie 1987, brasovenii au iesit in strada, protestand impotriva “binefacerilor” comunismului: frig, foame, frica si tot ce deriva din ele. Tonul l-au dat muncitorii de la “Steagul Rosu”, carora li s-au adaugat cei ce au avut suficient curaj si disperare sa nu mai indure in tacere chinurile “iepocii de aur”. Revolta de aici, de la Brasov, a urmat “tulburarilor” din Valea Jiului, din 1977, si a anticipat ceea ce avea sa se intample in decembrie 1989. A fost una dintre extrem de putinele miscari populare de protest din Romania socialista, iar semnificatia ei este cu atat mai mare.
In primii ani de dupa caderea Ceausestilor, destui profitori - politicieni sau (inca) nu - au incercat sa se foloseasca de simbolul 15 noiembrie 1987 pentru a castiga imagine, pentru a-si obtine ori consolida statutul de persoane publice. Dadea bine sa fie vazuti alaturi de protestatarii de atunci, sa ia cuvantul pe la manifestari, sa teoretizeze pe marginea fenomenului, chiar sa sprijine organizarea unor actiuni. Treptat, insa, aproape pe nesimtite, interesul general pentru momentul 15 noiembrie a scazut. Iar insii “orientati” au realizat ca simbolul acesta nu mai e ceea ce se cheama un vector de imagine si au luat distanta. Protestatarii de acum 16 ani au inceput sa fie priviti in cel mai bun caz cu reticenta si sa fie considerati vetusti, depasiti de evenimente, plictisitori, niste oameni care se incapataneaza sa lupte cu morile de vant, in vreme ce restul lumii se ocupa cu chestii mai serioase. Tot pe nesimtite, securistii de altadata au fost reabilitati, ba chiar au ajuns sa se bata cu pumnii in piept si sa pretinda a fi considerati mari patrioti. Turnatorii ordinari - la fel. Tortionarii au devenit victime, iar victimele lor - calai. Vinovatii nu numai ca au scapat de pedepse, ci au fost scosi basma curata, iar acum dau verdicte. In schimb cei ce, in plina teroare comunista, au avut curajul sa iasa in strada si sa protesteze impotriva conditiilor inumane in care erau siliti sa traiasca au fost iarasi impinsi la margine. Patria le-a fost recunoscatoare foarte putin timp. Apoi a inceput sa-i priveasca chioras, prin ochi de politicieni care n-au mama, n-au tata, ci sunt chititi doar pe promisiuni neonorate, voturi si japca.
Este stiut ca dupa 15 noiembrie '87, Brasovul a avut de infruntat dusmania Ceausestilor si a acolitilor lor. In ultimii ani, dupa toate semnele, domnii cei mari de la Bucuresti nu-i au nici ei pe brasoveni la inima. Asa se face ca noi, cei de aici, am ajuns, parca, niste cobai folositi intr-un experiment sinistru. S-au pus pe butuci fabrici, s-au dat mii si mii de oameni afara, banii care ni se iau la buget nu se intorc decat intr-o foarte mica masura aici, pentru a fi folositi in interesul nostru. Rata somajului in judet este printre cele mai ridicate din tara, daca nu cumva cea mai ridicata. Si multi dintre cei ce au protestat in 1987 impotriva ravagiilor comunismului au ajuns sa traiasca la fel ca atunci sau chiar mai rau. Bolnavi, fara serviciu, cu familii de intretinut, stau si se intreaba: “De-asta am iesit noi atunci in strada? Sa ajungem aici?”. Din nefericire, cei ce ar trebui sa-i auda nu pleaca urechea atat de jos. E sub demnitatea lor. Ei, oamenii importanti ai natiei, n-au vreme de pierdut cu asemenea fleacuri. Si, in definitiv, pentru ei e mult mai bine ca asemenea intrebari sa ramana fara raspuns...