Cei care nu vor sa uite: Brasov, 15 noiembrie 1987

Mariana Sipos

Simpozionul „Miscari si actiuni disidente în perioada comunismului târziu” (organizat la Brasov între 14 si 16 noiembrie 2003 de catre Institutul Român de Istorie Recenta si Asociatia „15 Noiembrie 1987”) a fost gândit ca o încercare de a face o analiza dintr-o perspectiva comparativa a disidentei din anii '70 –'80. În plus, ca în fiecare an, se marcheaza astfel omagierea revoltei anticomuniste a muncitorilor brasoveni din 15 noiembrie 1987. În prima zi, aula Universitatii “Transilvania” a fost arhiplina. Participantilor din Brasov sau celor veniti din Bucuresti, Cluj, Iasi, Olanda, Germania, Anglia, li s-au adaugat personalitatile orasului care au tinut în cuvântul lor sa omagieze curajul muncitorilor brasoveni. Cel mai “inspirat” a fost reprezentantul organizatiei PSD Brasov, care a tinut sa precizeze ca se face mesagerul presedintelui Ion Iliescu si al premierului si ca domnul presedinte i-a sugerat sa insiste pe faptul ca Revolta din Brasov a pregatit Revolutia din Decembrie '89. Afirmatia a stârnit protestul doamnei Doina Cornea, invitata la simpozion, care, atunci când i s-a dat cuvântul (dupa ce notabilitatile orasului, odata îndeplinita misiunea protocolara, plecasera din sala), a spus ca nu vede de ce domnul Iliescu vrea sa faca legatura între cele doua evenimente, din moment ce nu a existat nici un fel de solidarizare cu muncitorii de la Brasov, arestati si pedepsiti crunt pentru protestul lor. Pe de alta parte, amintirea numelui premierului în acest context a fost pur si simplu o gafa – daca nu chiar o sfidare, din moment ce muncitorii de la Brasov care l-au recunoscut pe consilierul domniei sale, Ristea Priboi, ca fiind ofiterul de Securitate care i-a anchetat si batut în urma revoltei, a devenit din calau acuzator si-l târaste prin salile tribunalelor pe unul dintre cei mai curajosi muncitori de atunci, prezent de altfel în sala, si care a spus în cuvântul sau ca nu se va lasa intimidat de puterea actuala. Cu aceeasi demnitate si fermitate în fata pericolelor care pândesc din nou democratia în România, au vorbit si Constantin Ticu Dumitrescu sau fostul disident Vasile Paraschiv, care referindu-se la lipsa de solidarizare cu muncitorii brasoveni a spus: „Am înteles teama lor intelectuala de atunci. Astazi nu pot sa mai înteleg de ce nu pot sa-si ridice vocea”. Simpozionul a adus la Brasov cercetatori români si straini precum Dennis Deletant, specialist în istoria Securitatii, Georg Herbstritt, expert al Autoritatii

Gauck de la Berlin, specialist în istoria STASI, Ioana Boca, Ruxandra Cesereanu, Marius Oprea, Stejarel Olaru, Armand Gosu, Ionut Dogaru, Dragos Petrescu, Adrian Niculescu, Dorin Dobrincu si Mariana Sipos, precum si personalitati care s-au remarcat în lupta împotriva comunismului, printre care marele disident rus Vladimir Bukovski sau Coen Stork – diplomat olandez, ambasador al Regatului Olandei în România în perioada 1988-1993, unul dintre cei mai înfocati sustinatori ai celor care protestau fata de regimul comunist.

Punctul culminant al simpozionului l-a constituit fara îndoiala prezenta, în a doua zi a simpozionului, a lui Vladimir Bukovski. Din pacate, conferinta sa exceptionala nu a fost înregistrata de nici o camera de televiziune, desi toate televiziunile centrale au corespondenti la Brasov . Lipsa de profesionalism? Lipsa de cultura? Deranjeaza prezenta lui Vladimir Bukovski în România, asa cum deranjeaza si în Rusia unde i se interzice intrarea, dupa ce în primii ani de dupa destramarea Uniunii Sovietice s-a putut întoarce si a avut chiar acces în arhivele secrete unde a putut fotocopia mii de documente, publicate apoi în volumul Judecata la Moscova

Judecând dupa reactiile oficialitatilor la comentariile lui Bukovski la Brasov , potrivit carora Moscova ar fi avut un amestec în Revolutia din 1989, se pare ca da, Bukovski nu e binevenit în România! (De altfel, nici anul trecut, la lansarea cartii Bukovski la Sighet, în afara echipei mele de televiziune, nici o alta camera nu a fost prezenta la Târgul de Carte Gaudeamus, înnobilat astfel de prezenta lui Vladimir Bukovski. La fel, directorul Radioului public, care organizeaza Târgul de Carte, dl. Dragos Seuleanu, nu a avut nici macar minimul respect, ca gazda, de a-l saluta pe Bukovski, desi a trecut pe lânga marele disident cu câteva minute înainte de a începe lansarea cartii sale.)

Nici la Brasov nu a venit vreo personalitate a orasului sa-l salute. Am vazut telejurnale în tari din Occident în care vizita lui Bukovski era prima stire a zilei. La noi, presedintele tarii spune ca ideile lui Vladimir Bukovski despre KGB si Securitate i-au fost «injectate» si ca e victima «mentalitatii staliniste». Este greu de explicat o asemenea atitudine fata de un model de demnitate si curaj în anii comunismului sovietic, arestat de nenumarate ori, internat în lagare psihiatrice pentru ca era considerat foarte periculos pentru regim chiar si într-o închisoare obisnuita

Mai mult, când în noiembrie 1987 muncitorii brasoveni s-au revoltat, Bukovski – povesteste Dorin Tudoran – a participat la manifestatia de solidaritate organizata de exilul românesc în fata Ambasadei României de la Paris.

Câteva ore dupa conferinta lui Bukovski, cine trecea din întâmplare prin centrul Brasovului putea vedea câteva zeci de oameni adunati în jurul unui monument, asteptând începerea unui ceremonial. Opt preoti (unul era episcop) îsi puneau

odajdiile, iar câteva femei împarteau lumânari asistentei si aranjau tavile cu coliva, pâinile, sticlele de vin pe bordura de granit.

Pe cruce se putea citi inscriptia: A fost ridicat acest sfânt monument în cinstea brasovenilor care, în acest loc, la 15 noiembrie 1987, învingându-si teama si dispretuind moartea, au cântat «Desteapta-te, române» si au cerut caderea dictaturii comuniste. 15 Noiembrie 1997.

De data aceasta, camerele de televiziune erau prezente. Dupa o asteptare prelungita, notabilitatile orasului au sosit si a început o slujba religioasa de pomenire a lui: Ioan, Cornel, Viorel, Roza, Nicolae. Puteai presupune ca numai rudele si prietenii celor amintiti stiau în ce conditii au murit. Oricum, numele lor nu se afla înscris pe cruce.

A urmat depunerea unor coroane de flori; daca erai în fata puteai deslusi cu greu ce scria pe panglicile coroanelor: din partea Sindicatului 15 Noiembrie, Prefecturii, Consiliului Judetean, Primariei, câtorva partide politice (PSD, PRM, PNL, PNTCD), Politiei Române, Jandarmeriei, Sindicatului Roman, Asociatiei Decembrie 1989, Sindicatului «Dreptate si fratie». Ceilalti, mai din spate, nu aveau de unde sa stie, nimeni nu îi anunta pe purtatorii coroanelor, totul se petrecea pe muteste, pâna când corul celor opt preoti a crezut de cuviinta sa cânte «Desteapta-te, române»,

Puteai presupune ca se aducea astfel un omagiu celor care au murit în timpul revoltei din 15 noiembrie 1987. Nu era asa. În timpul manifestatiei, nu au murit oameni. Întrebând în dreapta si în stânga, puteai afla ca cei pomeniti au murit în timp, dupa aceea, ca într-adevar participasera la revolta, fusesera arestati, batuti, torturati în anchetele Securitatii. Daca numele lor ar fi fost trecut pe cruce, ar fi trebuit ca toate acestea sa fie înscrise în piatra. Am vrut sa aflu amanunte de la rudele lor. Nu se aflau acolo. Nu fusesera chemate? Cine le-ar fi putut interzice sa vina?

O privire de jur-împrejurul zonei îti ridica destule semne de întrebare: la fiecare colt, politisti dotati cu bastoane de cauciuc vegheau ca totul sa se desfasoare fara incidente. Desigur, nu te puteai întreba ce incidente puteau aparea? Poate sosirea unui grup masiv de muncitori de la „Roman" care sa ceara, ca si în urma cu 16 ani, conditii decente de trai, asa cum prevede Constitutia? Sau sosirea unui grup de studenti care fusesera în greva zile în sir si care, mai stii, s-ar putea solidariza cu muncitorii?

Când, dupa mai bine de o o ora de slujba si depunere de coroane, au urmat discursurile, au vorbit mai multi. Nu s-au prezentat. Probabil erau prefectul, primarul, presedintele Asociatiei 15 Noiembrie; oricum, nu se auzea nimic. Nu era nici o instalatie de sonorizare, zgomotele firesti ale orasului erau mai puternice, la trei-patru metri treceau masini, troleibuze. La sfârsit a vorbit si unul dintre preoti care a promis ca e ultimul an când nu exista o statie de amplificare la ceremonial. De ce era asa greu sa se aduca una înca de anul acesta, nu se stie. Fonduri

pentru organizarea simpozionului au existat suficiente, daca luam în consideratie conditiile excelente de cazare a participantilor (în Poiana Brasov).

Pe obrazul unui singur om am vazut o lacrima. L-am întrebat cine este. Un muncitor somer. Îsi amintea ce fusese în noiembrie 1987. Participase la revolta. Fusese prieten cu cei care nu mai erau în viata.

Vântul a putut sa stinga în acest rastimp de zeci de ori lumânarile aprinse si reaprinse. Una se afla în mâna fostului ambadador al Olandei, Coen Stork. Domnia sa nu a fost invitat sa vorbeasca aici. Bineînteles, nici Vladimir Bukovski.

Pe strada treceau femei, barbati, copii. Unii asteptau în statie sosirea troleibuzului.

Fapt important însa: la Brasov a fost lansata editia în limba engleza a cartii Ziua care nu se uita. 15 noiembrie 1987, a istoricilor Marius Oprea si Stejarel Olaru.

Pentru cei care nu vor sa uite!Ziua care nu se uita – 15 noiembrie 1987, Brasov, acum si în editie engleza (The Day We Won't Forget – 15 November 1987, Brasov) este titlul cartii semnate de Marius Oprea si Stejarel Olaru de la Institutul Român de Istorie Recenta din Bucuresti, carte aparuta în 2002 la Editura Polirom din Iasi.

O semnalam cititorilor din nou în aceasta saptamâna, cu prilejul aniversarii a 16 ani de la revolta brasovenilor începuta de muncitorii din sectia 440 a Întreprinderii de Autocamioane Brasov .

Aceasta revolta, stim acum, a semnalizat începutul sfârsitului epocii Ceausescu. Cartea reconstituie evenimentele pe baza interviurilor cu participantii însisi, în marturii concrete si detaliate.

Cartea include si unele documente din arhiva Securitatii, comentarii ale postului de radio „Europa Libera" din timpul revoltei, precum si câteva discutii si opinii ale unor persoane apropiate de evenimente. Lidia Bradley, SUA