Astazi se implinesc 15 ani de inabusirea sangeroasa a primei revolte de strada anticomusite

Marturii socante dintr-un "Noiembrie rosu"

Izbucnita intr-un moment de apogeu al dictaturii ceausiste, cand sperantele unei schimbari in bine nu se intrezareau si frica parea sa paralizeze intreg poporul roman, revolta "stegarilor" brasoveni - intr-un superb gest de curaj al disperarii ce a invins ultimele ezitari - a scos in strada si alte cateva mii de oameni dornici de libertate. Pret de cateva ore, brasovenii si-au redobandit demnitatea si libertatea. A fost, cum considera unii, "repetitia generala" a Revolutiei din Decembrie 1989, marcand inceputul dezintegrarii regimului totalitar. Ce a urmat, se stie. Anchete, torturi, arestari si deportari. Astazi, dupa 15 ani de la inabusirea sangeroasa a primei revolte de strada anticomuniste, amintirile celor care s-au aflat in strada in noiembrie 1987 sunt la fel de vii.

Aurica Geneti, primul pe lista "inculpatilor"

Primul pe lista inculpatilor trimisi in judecata acum 15 ani este Aurica Geneti. Acum are 39 de ani. "Am pornit sa manifestam impotriva dictaturii, iar in fata Spitalului Judetean si in fata prefecturii am strigat <Jos comunismul> si <Jos Ceausescu>. Pe drum am cantat si <Desteapta-te romane>", isi aminteste Geneti. "Apoi, ca multi dintre colegii mei, am suportat prigoana regimului comunist. Interogatoriile dure si bataile crunte. Am fost deportat la Canal, iar familia a venit dupa mine. Copilul meu abia se nascuse in 24 septembrie". Geneti n-a regretat niciodata ca si-a riscat libertatea.

"Ca in Pistruiatul"

Fiu de sef in 1987, Danut Iacob era angajat la Sectia 440 matrite-stante. Tatal lui era membru de partid si sef de sectie. I se ceruse sa aiba grija ca muncitorii sa nu iasa in strada daca nu-si primesc salariile. Cu toate acestea, Danut s-a aflat in fruntea revoltei.

"Eu si colegul meu Cornel Vulpe, Dumnezeu sa-l ierte, am dat jos steagurile tricolore si le-am dat oamenilor. La cele cu PCR le-am dat foc. Am iesit din uzina vreo 400. Pe Calea Bucuresti s-a intamplat ceva nemaipomenit. Strigam <Haideti cu noi, nu va fie frica!> Si ni s-au alaturat cateva mii de oameni. Altii ne incurajau din balcoane. Aveam imaginea din filmul <Pistruiatul>, cand armata eliberatoare a intrat in oras", isi aminteste, ca si cand ar fi fost ieri, Iacob.

A tinut tabloul lui Ceausescu cu nasul

Iacob a fost arestat a doua zi. "Anchetatorul m-a luat la pumni si la picioare. Urla ca sunt ticalos, ca partidul m-a crescut si ca nu-s demn sa fiu cetatean. M-a dus in alt birou, unde era colegul meu Gyerko. Era desfigurat si plin de sange. ,<Asta-i, ma?>, a intrebat anchetatorul. Gyerko a strigat: <Spune tot, Danut, ca astia ne omoara!>".

"Am fost batut pana am cazut. Era un tip solid, l-am revazut la Valcea, unde am fost deportat. A iesit din birou si-a intrat altul care m-a luat la bataie. S-a intors apoi primul anchetator. Ma batea ca nu ma uit la poze. Apoi, iar celalalt. M-a intrebat daca stiu cine este cel din tabloul de pe perete. I-am zis ca e Ceausescu. <Tovarasul Ceausescu>, a strigat el si m-a lovit cu pumnul in fata. M-a pus sa tin tabloul cu nasul. Cand l-am scapat, m-a luat la bataie pana am lesinat. Mi-am revenit in beciul Militiei. Eram langa colegul Nicolae Bordei. Ne scoteau si ne bateau pe rand. Eu i-am spus ca si daca ma omoara, eu spun ca el n-a facut nimic. Mult timp insa el a crezut ca l-am turnat", isi aduce aminte acum vicepresedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987.

Duba groazei

La Bucuresti au fost dusi legati in catuse unul de celalalt. "Eram peste 20 intr-o duba. De la catuse ni se umflau degetele. Masina a oprit pe un drum, langa padure. Credeam ca ne impusca. Multi au dat in plans. Si barbati, si femei. Era o metoda de a ne termina psihic. Ne-au dus la Inspectoratul General al Militiei. Langa noi era o biserica. Cand mi s-a spus ca ma asteapta pedeapsa cu moartea, am plans si eu", spune Iacob.

"Nu te mai numesti Iacob Danut, esti 416. Un nimic pentru noi, o cantitate neglijabila, nu mai existi. Ni te adresezi cu <cetatene anchetator>, fara tovaras sau domn, ca nu esti demn de aceste cuvinte", au sunat indicatiile securistilor. Au urmat anchete si torturi. "Am fost pus pe <bicicleta>. Legat cu catusele la spate, agatat intr-un belciug. Abia atingeam pamantul cu varful picioarelor. Nu mai suportam bataia si le-am cerut sa ma impuste. Aveam cheaguri de sange de la bastoane. Am scris ce au vrut ei, dupa ce m-au mintit ca mama si nevasta mea sunt in arest".

Ancheta de la Bucuresti

Gavrila Filichi avea 34 de ani in 1987 si era mecanic-sef in Sectia 430 a uzinei de autocamioane. Cand oamenii au iesit pe poarta uzinei Steagu Rosu, mecanicul-sef de la S 430 a simtit ca nimic ii nu mai poate opri. Noaptea de 16 spre 17 si-a petrecut-o la Militie. A doua zi a fost incatusat, urcat in duba si dus la ancheta in sediul IGM.

"Veneau in toiul noptii si te duceau la interogatoriu. Dupa o zi de ancheta, aproape ca te suiai pe pereti, singur in camera. Mi-am dat seama ca din acel moment incepe o lupta grea, dar trebuia sa-i fac fata", spune Filichi. La umilintele si loviturile indurate s-a adaugat tortura psihica pe care anchetatorul lui Filichi, colonelul Popa, a dezlantuit-o. Voia sa afle "cine sunt organizatorii, ce-a cautat acolo si ce a strigat".