A IV-a Intrunire a Rezistentei Romanesti Anticomuniste

 

 Rezolutia Întrunirii Rezistentei Românesti Anticomuniste

Condamnarea comunismului

Comunismul îsi asuma, sub orice forma apare el, pretentia asupra monopolului adevarului persecutându-i pe toti cei ce nu se lasa integrati în acest “adevar”. În numele utopiei egalitatii si a fericirii universale comunistii au ucis si torturat milioane de oameni, au distrus societati, culturi si economii lasând în urma modernizari esuate si contorsionate si populatii întregi mutilate spiritual, cultural si economic.

Parerea conform careia ideea comunismului e una ce tine de un superior umanism, crimele fiind doar rezultatele unei gresite manipulari sau implementari ale ideii este fie cinica fie naiva. Comunismul este o maladie - “ciuma rosie” - care a afectat mai bine de un secol continente întregi. Functionând ca un sistem para-religios pe fundamente profund anticrestine acest experiment ideologic a dus la dezastru social, economic si cultural. Teoria comunista a disparitiei statului se transforma, în fapt, în realitatea dominatiei unei oligarhii ideocratice ce foloseste dupa plac toate instrumentele unui stat devenit totalitar.

O data ajunsi la putere, comunistii, de oriunde ar proveni ei, au folosit aceeasi metodologie: deportari în masa, masacre, anihilari ale elitelor popoarelor, reprimarea minoritatilor, distrugerea bisericilor etc. Regimul comunist nu poate exista fara aceste masuri, destinate sa paralizeze orice institutie sociala autonoma, sa demoralizeze spiritul public, sa corupa orice forma de demnitate individuala, sociala,  etnica sau religioasa si sa subjuge societatea pe care o paraziteaza. De aceea orice sistem comunist are ca principala activitate o lupta continua si fara mila împotriva “dusmanului de clasa” adica a oricarei forme sociale autonome, a oricarei solidaritati morale ce ar putea sa apara în rândurile populatiilor supuse fara voia lor ideologiei “fericirii universale”. Homo sovieticus – omul nou comunist, reprezinta încercarea de înfrîngere a fiintei si a întelesului dumnezeesc din lume.

Avem nevoie de o justa analiza si întelegere a acestui fenomen, avem nevoie de o judecata clara, aplicata, pornita dinspre societatea civila si academica care sa ofere o perspectiva interdisciplinara ferita de orice inferente ideologice, “de stat si de partid”.

Întrunirea Rezistentei Românesti Anticomuniste din Brasov condamna orice forma de organizare politic-statala a comunismului si cheama societatea civila româneasca, pe urma unei ideei enuntate atât de cunoscutul dizident rus Vladimir Bukovsky cât si de Paul Goma, la un efort de organizare institutionala a unui proces al comunismului pe modelul Nürenberg.

În aceasta ordine de idei, Asociatia 15 Noiembrie Brasov, propune înfiintarea Centrului Rezistentei Anticomuniste la Brasov, institutie care ne dorim sa a daposteasca o expozitie permanenta , sa editeze lucrari stiintifice si o publicatie, sa organizeze conferinte si seminarii, sa gestioneze o baza de date si sa realizeze un portal internet care sa puna în legatura toate organizatiile si institutiile anticomuniste. Acest proiect ne-a fost inspirat de colegii nostrii de la Solidarnosc si speram sa primim din partea autoritatilor locale, a brasovenilor, ca si pâna acum, suportul moral si logistic de care avem nevoie.

Discursul Presedintelui Florin Postolachi

Motto: "Voi nu sunteti ceea ce va spun ei ca sunteti. Lasati-ma sa va aduc aminte cine sunteti cu adevarat" Ioan Paul al II-lea, iunie 1979, Polonia.

 Înainte de toate doresc sa salut pe Vladimir Bukovsy acest curajos reprezentant al dizidentei anticomunsite un om care a suportat pe propria sa piele teroarea bolsevica. Prezenta sa aici are o semnificatie speciala pentru noi, deoarece acesta, imediat dupa 1989, a înfiintat la Varsovia Centrul Varsovia 90, institutie care avea drept obiectiv realizarea Procesului Comunismului pe modelul Nurenberg. Din nefericire nici pana astazi nu s-a implinit acest proiect. Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic. Condamnarea comunismului a fost respinsa pana in prezent de reprezentantii statului.

Comunismul, odata ajuns la o forma statala, este cea mai stricta  forma de control si opresiune cunoscuta în Europa remarcându-se printr-o lunga serie de deportari, crime, masacre, atentate la existenta si demnitatea umana. Cu toate acestea exista o istorie a rezistentei comuniste, a încercarilor repetate de redobândire a demnitatii indivizilor si popoarelor aflate în spatiul carceral al imperiului sovietic.

Comunismul îsi arata fata sa sinistra în România începând cu 28 iunie 1940, momentul ocuparii Basarabiei de catre fortele sovietice. Formele de rezistenta anticomunista - ce au mers pâna la o coliziune frontala cu sistemul - au aparut ca rezultat al unei nemultumiri generale, a unei imense reactii de respingere la nivelul întregii societati.

În primii ani ai instaurarii regimului rezistenta a fost una directa, formata din grupuri armate luptând împotriva puterii comuniste. Între 1945 si 1959 Securitatea a identificat 1.196 grupuri de rezistenta. Deja în 1949 se raporta existenta a 33 de “bande teroriste”. Grupurile de rezistenta armata operau în 19 zone geografice (în special în Bucovina , Muntii Apuseni, Arges, Vrancea, Muscel si Tulcea). Supravietuirea acestor grupuri depindea de largi retele de suport – hrana, informatii - asigurate de populatie, tarile occidentale si SUA neintervenind semnificativ în aprovizionarea si organizarea acestor grupari de rezistenta.

La sfârsitul anului 1959, 13.279 de oameni au fost condamnati la închisoare, altii 463 au primit domiciliu fortat. Numarul celor omorâti în munti sau în timpul interogatoriilor ramâne si astazi necunoscut.

Ultimul luptator anticomunist, regretatul Ion Gavrila Ogoranu, a fost capturat de abia în 1976.

Între timp, elitele politice, culturale si economice ale României fusesera fie lichidate fie încarcerate în reteaua de închisori a statului comunist. Sighet si Pitesti sunt doar numele cele mai cumplite. Lagarele de munca fortata, centrele de deportare, centrele de detentie creau adevarata infrastructura a puterii comuniste din România, instaurata în urma unui imens val de crime si represiune în anii ' 50.

În anii de dupa anihilarea rezistentei armate (extrem de puternica în România si în Ucraina si izolata în restul tarilor din lagarul comunist etc.) devine clar ca statul se afla în totalitate în mâinile oligarhie comuniste si ca societatea nu poate sa dea la o parte aceasta putere politica; lupta anticomunista ia forma dizidentei. Formele sale sunt izolate, marginale, lipsite de speranta uneori în chiar viziunea dizidentilor. Rezistenta morala izolata poate totusi functiona, cum spunea unul dintre cei mai celebri disidenti anticomunisti polonezi, Bronislaw Geremek, “asemeni unui fir de nisip ajuns în mecanismul intern al unei masinarii vaste dar vulnerabile”. Acest fel de intransigenta morala este aproape absenta în România cu, probabil, o singura exceptie notabila: Paul Goma. În 1977 scriitorul român scrie o scrisoare de solidaritate cu miscarea Carta 77 din Cehoslovacia, încercând sa solidarizeze publicul românesc cu “oameni reprimati de acelasi Rau”. Reactia Securitatii a fost extrem de dura, Paul Goma si familia sa fiind izolati, torturati si, într-un final, expulzati din tara .

Tot în 1977, un alt protest, de o alta factura, de tip sindical, avea loc la Lupeni, o data cu intrarea în greva a minerilor. Greva avea sa se extinda în toata Valea Jiului si a durat o saptamâna întraga. Oficialii de partid si delegatia trimisa sa negocieze au fost luati ostatici, Ceausescu fiind obligat sa negocieze în persoana cu grevistii. O data greva încheiata, conducatorii grevistilor au fost deportati sau închisi si mii de mineri risipiti în alte localitati, Valea Jiului fiind de atunci supusa unei infiltrari si supravegheri continue de catre Securitate.

Pâna în 1987, la Brasov , România nu avea sa mai fie martora nici unei miscari sociale care sa puna în dificultate regimul comunist.

Sf ârsitul anilor '70, începutul anilor ' 80 aveau sa însemne însa începutul unei noi tip de activitate sindicala, a unei aduceri laolalta a miscarilor muncitoresti, a dizidentei intelectuale si a fortei Bisericii în creearea celei mai importante miscari anticomuniste de masa din fostul lagar socialist: sindicatul Solidarnosc. Dimensiunile participarii (milioane de membrii), realizarea unei cooperari între Biserica, muncitori si intelectuali, puterea organizationala, autenticitatea implicarii si climatul emotionant de fratietate din sânul miscarii au însemnat începutul sfârsitului comunismului în Europa.

Istoria luptei anticomuniste reuneste populatii si straturi sociale foarte diverse, leaga tipuri de reactii diferite, de la revolta cu arma în mâna, la miscarile muncitoresti si sindicale, la disidenta intelectuala sau cea religioasa. Ea se împleteste neîncetat cu istoria represiunii si a masacrelor puterii comuniste. Lideri ai studentilor din Piata Universitatii a anilor 90 sunt astazi alaturi de noi la acest eveniment. Impreuna cu ei si cu colegii nostri poloneyi de la Solidaritatea vom incerca sa implinim proiectul conceput de Vladimir Bukovsky acum saisprezece ani..

Ne aflam astazi, aici, împreuna cu personalitati reprezentative ale rezistentei anticomuniste din România dar si din Rusia, pentru a marca nu doar un moment comemorativ - nouasprezece ani de la revolta muncitorilor din Brasov - dar si hotarârea noastra de a actiona în continuare dupa aceleasi comandamente morale ce ne-au purtat în timpul revoltei din 1987.